Tunde de o viata. Ingineri, profesori, directori, oamenii de vaza ai comunei sau pe cei simpli. Astazi, chiar daca frizeria s-a inchis, iar vârsta si-a cerut cuponul de pensie, Nicu Buzata nu se lasa invins. E frizer, singurul si ultimul de la Plenita.
„Uite acu’ venii de la vie… Ma duc in centru, la o bere. Sigur pica vreun musteriu, asa se intâmpla mereu!“. La bustul gol, cu pantalonii suflecati sub genunchi, Nicu Buzata sta in poarta, admirând lungul ulitei, doar-doar l-o vedea cineva. E doar vedeta in Plenita, om important, primul dupa primar, popa, invatator, inginer, doctor si postas… El e frizerul comunei – cel mai bun, unicul si ultimul.
„Pai, asta e lucru mare aci: nu e croitor, nu e cizmar, nu e cosar in Plenita… dar sunt eu frizer!“. Se bate cu plama peste burta umeda de transpiratie. Plescaitul sanatos il satisface peste masura. Ii da chef de vorba. „Da’ acu’ patru ani s-a inchis frizeria. Eu am iesit la pensie, ca mi-o fi ajuns. Nu-i vorba, ma cauta clientii mei mereu. Da’ acum acasa, ca pe directori. Ori ma opresc in drum, când ma vad, si-mi dau comanda: Nicule, un tuns!“.
Frizerul masoara drumul. Nimic. Se asaza tacticos pe bancuta de pe pod: nu-i graba, mai are timp. Cu grija, pune lânga el o borseta prapadita de piele.
„Trusa mea de doctor! Din ’56 o am, de când m-am facut frizer. Ia uite aci: pânza de pus la gât, pensula de scuturat, foarfeca, pieptenu’ de fier, briciu’ sa fasonez perciunii si o lama. Noua, pentru musterii de soi!“. Barbatul scoate din gentuta fiecare obiect, cu nemasurata grija, de parca ar fi niste bijuterii. Le sterge pe-o parte si pe alta, le scutura de nadragii soiosi si le baga la loc, sa nu se piarda.
„Mda“, continua multumit de sine, „asta-i lucru mare: sa-ti faci meseria cum trebuie si cu ce trebuie. Asa nu te uita nimeni. De cincizeci de ani, tot de mine stiu oamenii de prin Plenita. Chiar de-au mai vrut unii si altii sa-mi ia locul…“.
S-a apucat de tânar, nu avea 14 ani. S-a bagat ucenic la frizerul satului, Costea Mataita, pe atunci neintrecut in meserie. Erau vreo noua cu totii atunci, frizer lânga frizer, de nu mai ramasese om netuns in Plenita. Nicu insa ii intrecea pe toti. De-aia a si ramas sef peste frizeri in locul lui Mataita, când batrânul a iesit la pensie. Iar mai apoi, singurul mester in tunsori pe o raza de câtiva kilometri.
„Doi lei rasu’, trei lei tunsu’ – asa era atunci“, povesteste Nicu Buzata, taraganat, bucurându-se de fiecare vorbulita. „Veneau clientii ca mustele. Macar o data la saptamâna, sa dea barba jos si sa mai ia de la ceafa de-un deget, cât sa nu treaca de camasa. Si de nu aveau treaba, tot treceau pe la mine. Sa ma tina de vorba, sa ma puna la curent cu noutatile… Era sala de sedinte frizeria. Abia plecau acasa, târziu, când se-nnopta si strigau muierile dupa ei prin tot satul…“.
Se opreste putin, sa mai stearga sudoarea adunata intre cutele burtii. „Cald“, ofteaza. Isi trage suflarea, masurând iar departarea.
„E buna acu’ o bere, pe topenia asta… Gasesc eu vreun client sa-i iau ciufu’ pe-o halba… Ca asa se fac afacerile astazi: la cine da paharu’, la ala ma duc. C-o fi bere, c-o fi tuica, vin sa fie!“. Râde transpirat. „Comenzile vin, ca nu-i altu’ sa ma-ntreaca. Eh, au mai incercat astia mai tineri sa ma dea la o parte. Pai, ce-au zis ei: isi cumpara aparat din acela pe curent din oras si il baga in ceafa si-n crestetul omului si bâz-bâz, gata, se numesc frizeri. N-ati vazut? E plin pamântul. Numai pocitanii – rasi pe la spate, pe la urechi, cu coama pe mijlocul capului, cu crestaturi… Stai si te-nchini, nu alta! Aia-i freza? Numai cebaluiti, tineret d-acesta de nu mai are respect, educatie! Eu nu tund asa bazaconii, Doamne fereste!“, se-nfierbânta frizerul, strângând gentuta jupuita cu amândoua mâinile. „Eu tund cum scrie la carte, frumos… Si numai oameni de vaza de-aici de la comuna – pe domnul inginer, pe directorul spitalului, pe parintele de la biserica, pe dom’ notar… Primaru’ n-a ajuns, are el pe cineva, cred. Dar o sa vina dumnealui pâna la urma, nu-i duc grija“, zâmbeste Nicu cu inteles.
Lama, mai ieftina decât briciul
E mai linistit. Isi scutura pantalonii transpirati, inchide si deschide geanta. Se pregateste de plecare, in centru, sa se racoreasca.
„Cu rasu’ nu se mai face treaba azi, aia-i problema“, pare sa-si aminteasca totusi inca o nemultumire. „Acum, isi ia omu’ o lama cu trei mii de lei si se rade singur o luna cu ea. Ce sa mai dea bani la frizer?! Nu mai e ca altadata, sa vina sa-si faca toata tratatia, cu spalat, cu barbierit, cu tuns si aranjat. Deh, nici nu-si mai permite. Cu zece-douazeci de mii mai ia si el o bere, doua, de ce sa-i manânce de pomana pe-un ras? Eu inteleg, ca nici eu n-as da dintr-o pensie proasta…“.
Nicu Buzata se ridica de pe bancuta. Nu mai are chef de vorba. Mai e si caldura asta de-i face sete mare… Se duce in centru, ce mai! „Da’ de bine, de rau, nu ma plâng. Eu de clienti nu duc lipsa. Pe-un paharut de tuica ori pe niste vin de la damigeana, tund tot! Si ma respect: dau consultatii la domiciliu!“
